Ciresica

     Fusese prietena mea de joaca si de la gradinita. Toata lumea o placea si numele i se potrivea fetitei frumoase si cu un nume special.
     In ziua cand nu a venit in parc sa ne jucam impreuna am simtit ca ceva e pe cale sa se schimbe. Cum la varsta aceea nu realizezi si e minunat ca se intampla asa, va voi povesti cum am inteles eu atunci lucrurile.
    -Mama astazi m-am jucat singura pentru ca Ciresica nu a venit ! Intreab-o pe mama ei de ce, strigam eu si chiar pusesem mana pe clanta usii sa ies cu mama sa vedem ce s-a intamplat.
    Nu intelegeam de ce nu-mi raspunde, nu vine cu mine si totul ramane fara raspuns. Intr-un tarziu, am inteles ca ma agitam degeaba si mai mult mama mi-a spus cu o lacrima in coltul ochilor sa nu o mai caut pe Ciresica pentru ca acum este un ingeras, unul cu nume tare frumos, asa cum era si ea.
    -Nu o vei mai vedea, dar ea stie ca te gandesti la ea si te aude ! spuse mama.
    -Ciresica a primit aripi cadou de ziua ei, de ce acum e ingeras, tot intrebam eu si incepusem sa plang.
   -Asa e draga mea, acum are aripi si e sus in cer, dar si ei ii e dor de tine.
    Copilaria e unica si prin faptul ca vedem lucrurile asa si e normal, suntem inocenti si frumosi si am crezut ca si eu daca voi fi mai cuminte voi primi ceva minunat si unic, cadou de ziua mea care urma dupa a prietenei mele.
    Totusi am uitat de ea un timp, mi-am facut alte prietene si parintii ei s-au mutat in alta parte. Imi aduceam aminte cu o zi inainte de ziua mea, cand era ziua ei, Ciresica si eu aveam aceeasi varsta. Si totusi pentru ea timpul se oprise in loc, e si acum un ingeras cu un nume minunat ca al ei.
    Trecusera cam trei ani si am intalnit pe mama ei cu un carucior si in el era o fetita cam de un an, frumoasa si care semana cu Ciresica mea.
    Mama vorbea cu mama ei iar eu am vrut sa ma joc cu cea mica. Dintr-o data am inlemnit si am strigat:
   -Ciresica te-ai intors, nu mai esti ingeras ! Am vrut sa ma reped sa o imbratisez ca atunci cand  ne intalneam si toata lumea stia ce bine ne intelegem. Totusi nu intelegeam de ce e mai mica si fara sa gandesc prea mult, mi-a trecut prin minte ca asa trebuie sa arate un ingeras cand revine pe pamant de acolo din cer. Probabil ca va creste repede si va fi tot ca mine.
    Atunci am vazut-o si pe mama si pe doamna cu lacrimi in ochi. Nu puteau scoate un sunet !
    Mama mi-a explicat ca nu e prietena mea ci sora ei, Ciresica e tot in ceruri si sigur imi zambeste. Nu vroiam sa inteleg ca e Codruta si nu prietena mea. Stiam atunci cu sufletul meu de copil ca se intampla ca in povestile citite de mama si chiar daca crescusem nu vroiam sa fie altfel.
    Imi vroiam prietena inapoi si nu stiam de ce ea nu putuse sa revina si sa nu ramana ingeras. Eu cresteam, incepusem sa citesc, sa invat dar intr-un colt al sufletului vroiam pe Ciresica inapoi.
    Atunci mi-a explicat mama ca fetita murise intr-un accident de masina, tatal ei o luase in ziua aceea cu el si se intamplase. Eu nu mi-am putut lua la revedere de la prietena mea cea mai buna si am stiut ca ea e ingerasul caruia ma rugam seara.
    Ciresica e cu adevarat un ingeras neasemuit de frumos, nu am uitat-o niciodata si daca pe ea nu o mai vad cu ochii mintii intocmai cum era, numele ei nu mi se va sterge niciodata din minte.