Ciresica

     Fusese prietena mea de joaca si de la gradinita. Toata lumea o placea si numele i se potrivea fetitei frumoase si cu un nume special.
     In ziua cand nu a venit in parc sa ne jucam impreuna am simtit ca ceva e pe cale sa se schimbe. Cum la varsta aceea nu realizezi si e minunat ca se intampla asa, va voi povesti cum am inteles eu atunci lucrurile.
    -Mama astazi m-am jucat singura pentru ca Ciresica nu a venit ! Intreab-o pe mama ei de ce, strigam eu si chiar pusesem mana pe clanta usii sa ies cu mama sa vedem ce s-a intamplat.
    Nu intelegeam de ce nu-mi raspunde, nu vine cu mine si totul ramane fara raspuns. Intr-un tarziu, am inteles ca ma agitam degeaba si mai mult mama mi-a spus cu o lacrima in coltul ochilor sa nu o mai caut pe Ciresica pentru ca acum este un ingeras, unul cu nume tare frumos, asa cum era si ea.
    -Nu o vei mai vedea, dar ea stie ca te gandesti la ea si te aude ! spuse mama.
    -Ciresica a primit aripi cadou de ziua ei, de ce acum e ingeras, tot intrebam eu si incepusem sa plang.
   -Asa e draga mea, acum are aripi si e sus in cer, dar si ei ii e dor de tine.
    Copilaria e unica si prin faptul ca vedem lucrurile asa si e normal, suntem inocenti si frumosi si am crezut ca si eu daca voi fi mai cuminte voi primi ceva minunat si unic, cadou de ziua mea care urma dupa a prietenei mele.
    Totusi am uitat de ea un timp, mi-am facut alte prietene si parintii ei s-au mutat in alta parte. Imi aduceam aminte cu o zi inainte de ziua mea, cand era ziua ei, Ciresica si eu aveam aceeasi varsta. Si totusi pentru ea timpul se oprise in loc, e si acum un ingeras cu un nume minunat ca al ei.
    Trecusera cam trei ani si am intalnit pe mama ei cu un carucior si in el era o fetita cam de un an, frumoasa si care semana cu Ciresica mea.
    Mama vorbea cu mama ei iar eu am vrut sa ma joc cu cea mica. Dintr-o data am inlemnit si am strigat:
   -Ciresica te-ai intors, nu mai esti ingeras ! Am vrut sa ma reped sa o imbratisez ca atunci cand  ne intalneam si toata lumea stia ce bine ne intelegem. Totusi nu intelegeam de ce e mai mica si fara sa gandesc prea mult, mi-a trecut prin minte ca asa trebuie sa arate un ingeras cand revine pe pamant de acolo din cer. Probabil ca va creste repede si va fi tot ca mine.
    Atunci am vazut-o si pe mama si pe doamna cu lacrimi in ochi. Nu puteau scoate un sunet !
    Mama mi-a explicat ca nu e prietena mea ci sora ei, Ciresica e tot in ceruri si sigur imi zambeste. Nu vroiam sa inteleg ca e Codruta si nu prietena mea. Stiam atunci cu sufletul meu de copil ca se intampla ca in povestile citite de mama si chiar daca crescusem nu vroiam sa fie altfel.
    Imi vroiam prietena inapoi si nu stiam de ce ea nu putuse sa revina si sa nu ramana ingeras. Eu cresteam, incepusem sa citesc, sa invat dar intr-un colt al sufletului vroiam pe Ciresica inapoi.
    Atunci mi-a explicat mama ca fetita murise intr-un accident de masina, tatal ei o luase in ziua aceea cu el si se intamplase. Eu nu mi-am putut lua la revedere de la prietena mea cea mai buna si am stiut ca ea e ingerasul caruia ma rugam seara.
    Ciresica e cu adevarat un ingeras neasemuit de frumos, nu am uitat-o niciodata si daca pe ea nu o mai vad cu ochii mintii intocmai cum era, numele ei nu mi se va sterge niciodata din minte.
  

      

Povesti pentru noapte buna - Butoias ( 6 )

           Buna seara dragi copii ! E ora de culcare si sunteti nerabdatori sa stiti ce mai fac grasutii si grasutele noastre. Pai ce sa va zic, au trecut doi ani cam grei pentru ei, multe as fi avut de spus dar le-am promis ca nu voi descrie cum vor slabi.
        Copiii si tinerii de acum, nu prea mai aratau grasi asa cum ii stim, erau ei cam durdulii dar nu chiar, unii mai norocosi erau aproape ca inainte.
        Butoiasul nostru cel simpatic, Tudor devenise dregatorul de la curte, sfatuitorul feciorului de imparat si prietenul lui de nadejde. Imparatul era acum linistit, stia ca va lasa imparatia pe maini bune. Baiatul lui isi primise lectia, nu va mai face nimic fara rost si nu va mai irosi.
       Feciorul imparatului se pusese serios pe treaba si muncise la fel ca toti ceilalti, nu mai manca fara rost, facea ceea ce ar fi facut orice tanar de varsta lui si ce sa mai lungim vorba, ca doar stim ca totul se va termina cu bine.
      Un lucru nu-i da pace, venise vremea sa-si faca si el un rost, sa se insoare, sa stea si ai lui linistiti ca le va urma cu dreptate si buna oranduire la tronul imparatesc.
      Tatal lui isi zice in sinea lui ca acum va pune la incercare pe feciorul lui, pentru ultima data, sa vada ce a invatat din tot ce i se intamplase. Dadu de veste peste mari si tari ca ii cauta sotie baiatului sau si fata ce o va alege, sa fie vrednica, isteata si sa nu faca de rusine neamul imparatesc.
      Un lucru nu ceru imparatul, sa fie din cale-afara de frumoasa. Facea asta ca sa-i arate baiatului sau ca nu trebuia sa fie cea mai cea si de poveste, ca si ca aducere aminte ce fusese el si cum isi facuse rau singur.
     Daca va avea alte calitati decat frumusetea, cu atat mai mult ii va place ca nora. Uitase ca fetele pot fi mai istete si stiu ca daca vor ceva, nu e imposibil de obtinut.
     Ileana o fata frumoasa si isteata din cale-afara il stia pe print inca de cand erau copii, il cam placuse ea. Acum ce sa faca ? Auzise si ea de ciudatenia cu hotararea imparatului de ai da o lectie baiatului sau si cauta o printesa grasuta dar desteapta si harnica. Ca sa nu uite ca nu conteaza cum arati ci ca ti-ai facut rau singur.
     Fata noastra avea o prietena cu toate aceste calitati, ii era draga ca tare simpatica era durdulia noastra. Asa ca planul era gata, fetele chicotira si se pusera pe pus la cale, ca altfel nu era chip sa il pacaleasca pe imparat. Sau poate ca asa fusese scris, fetele istete stiu cum sa puna tara la cale.
     Imparatul vazu pe frumoasa noastra durdulie, o placu imediat, ca v-am spus ca era o fata pe cinste, dar ea il placea pe Butoias al nostru, nu pe feciorul de imparat.
  Butoias fu si el de acord ca stia ca altfel prietenul lui s-ar fi pricopsit cu nu stiu ce fata pe cap si stia ca el si Ileana se plac de copii.
    Toate pregatirile de nunta se facura si imparatul era fericit, mai mult si Butoias ii ceru voie ca sa se insoare si el odata cu feciorul de imparat.
    Aveau sa aiba loc doua nunti odata, era forfota mare la palat si pregatirile erau in toi, vazuse toata lumea si pe Ileana cu care credeau ca se va insura Butoias.
    Veni si ziua cea mare, toate pregatirile erau gata, muzici alese, oaspeti de seama si oameni de rand, toti erau de fata la cele doua nunti.
    Ce emotii, ce miri si mirese frumoase, va inchipuiti si voi ! Eu va spun doar ca atunci cand se intreba si fusesra sa spuna ca isi jura unul altuia credinta vesnica, cei patru schimbara locul intre ei, de toti ramasera cu gura cascata.
     Asa erau si mai potriviti, mai frumosi, mai de povestit cum a fost la nunta si ce s-a intamplat.
     Ca in poveste, ca o minune de nunta, cu veselie, cu daruri imparatesti. Imparatul isi reveni cu greu din uluire cand totul era gata, nu mai zise nimic si felicita tinerii insuratei, mai ales pe nora lui pentru istetime, pentru ca il pacalise frumos si recunoscu ca baiatul lui a avut norc.
   Putea sa stea linistit, sa isi vada si el acum in liniste de imparatie atat cat ii era scris, apoi va avea pe mainile cui lasa treburile.
    In povestea mea s-a asezat rostul si inistea unei vieti minunate, sunt bine cu totii, au acum copii si imparatul cu imparateasa sunt din cale-afara de fericiti.
   Asa cum sunt eu ca va am pe voi, dragii mei pui si ca va plac povestile la fel de mult cum imi placeau mie cand eram copil.
        Acum va las sa dormiti, sa visati frumos si va spun cu drag :
                                                Noapte buna copii !       
          
      

Povesti pentru noapte buna -Butoias ( 5 )

           Feciorul imparatului dormea de ceva timp in padurea racoroasa, ziua trecu repede, lasand locul inserarii si noaptea isi asternea cu repeziciune valul peste toti deopotriva, ca vietatile pamantului, oricare ar fi ele sa-si gaseasca odihna.
       Grasutul nostru dormea de prea mult timp, sforaind si visand la traiul imbelsugat de care avusese parte. Nici nu realiza ca somnul acesta fara munca e boala curata. Cum sa dormi intruna ca si cand ai zacea de ceva, va intrebati voi cu siguranta ? Pai asa se obisnuise, nu facuse nimic niciodata, nu incercase macar si i se parea firesc sa stea ca si cum asa era rostul lui.
         Numai ca nu se intampla in viata sa faci numai ce vrei si de aceea si el va primi cat de curand o lectie de viata, intamplare pe care v-o istorisesc imediat.
         Fiind toata ziua extrem de cald, cum se inoptase incepu sa ploua, dar ploaie din acelea ce te racoresc si fac bine pamantului infierbantat vara de soarele dogoritor.
          Grasutul nostru se trezi imediat udat de picurii de ploaie si nu-si veni sa creada ochilor ca e in padure si ud pana la piele. Nu vedea in fata lui decat copaci si trebui sa se ghemuiasca asa ud fara a avea cum sa se apere de ploaie, cu gandul ca se va opri cumva.
          Vedea el bine ca nu facuse nimic bine, era ud, degeaba pusese sacul peste el, il udase pana la piele. Era racoare si acum asta ii mai trebuia, sa se imbolnaveasca. Ii era atat de foame, ii chioraiau matele de nemancat.
          Plangea mai amarnic ca ploaia ce-l impresura cu rafalele ei. Se desteptase si se vazuse asa cum era. Acum se trezise cu adevarat si se gandea la ce isi facuse singur. De parca corpul lui ii fusese dusman si il nenorocise. Grasimea ce ii era peste tot si enormitatea corpului ii ingreuna orice miscare.
        Si eram frumos candva se gandi el, acum nimeni nu se va mai uita la mine, vre-o fata obisnuita macar, sa nu mai vorbesc de printese, ca doar nu o fi oarba sa nu ma vada cum arat. Asa se chinuia tanarul nostru si ar fi dat orice sa nu fi plecat imparatul la razboi si sa-l lase pe el in locul lui.
        Trebuia sa-mi dau seama ca daca nu fac nimic si stau degeaba o sa ma imbolnavesc mai gandea el oftand.
       Daca urma si o receala de la starea in care se afla, asta ii mai trebuia. Macar de data asta poate vin sa ma caute si i se parea ca aude vocile celor care il strigau. Nu era decat zgomotul si forfota noptii, rapaitul ploii si gandurile lui, degeaba spera ca il cauta.
       Parintii lui Butoias se gandira ca s-a dus inapoi acasa, urmau si ei sa se duca la palat a doua zi sa vada daca e acolo, apoi sa-l caute. Noaptea nu ar fi gasit pe nimeni, de data asta ud si nemancat ii fusese de ajuns. Primise o lectie s-o tina minte toata viata lui.
        Noaptea trecu foarte greu, feciorul nostru suferise si se gnadise in acea noapte cat pentru zece vieti.
       Cu infrigurare asteptase dimineata si cu mare greutate se urni din loc, de intepenit si lesinat de foame ce era. Se gandea sa ajunga mai repede la parintii lui Butoias si sa manance ceva.
       Cu chiu cu vai ajunse la casa lor, dar pe ei iai de unde nu-i ca stiau ei ce sa-i faca, sa-l invete minte. Se sculasera dis de dimineata ca sa-i lase impresia ca l-au cautat prin ploaie tot timpul.
     Intr-un tarziu se intoarsera si ei uzi pana la piele, spunandu-i ca l-au cautat toata noaptea si de asta nu au avut timp sa mearga sa cumpere ceva de mancare sau sa scoata ei cartofi si morcovi din gradina.
       Flacaul nostru isi ceru iertare si pleca el la gradina dupa legume. Reusi sa umple un sac de cartofi si unul de morcovi si acum se intorcea vesel cu sacii, gandindu-se ca in sfarsit va manca.
       Se sperie cand vazu lume multa si se gandi ca imparatul venise sa-l pedepseasca si mai rau, ca tare ar fi meritat. O vazu si pe mama lui si lasand si sacii si nemaigandindu-se la pedeapsa ce credea el ca urmau sa i-o dea, fugi, ma rog, se grabi cat putea sa ajunga mai repede.
       Imparatul vazandu-si baiatul cu cei doi saci isi spuse in sinea lui ca e timpul sa-l ia acasa, ca si-a invatat lectia. Multumi oamenilor nostri si ii rasplati cu daruri imparatesti.
     Stia cu siguranta ca acum e pe calea cea buna.
      Ce s-a mai intamplat la palat, vom afla maine seara, ca in lumea basmelor se intampla mereu cate ceva ce merita povestit.
      Nu e asa copiii mei dragi ?
                           Noapte buna !           





 

Povesti pentru noapte buna - Butoias ( 4 )

            Buna seara copii !

       E timpul sa vedem ce facea feciorul imparatului si cum se descurca cu munca. Ca ii era greu sa mearga, dar sa faca treaba, si nimic nu-i reusea.
       La inceput nu ne vom astepta de la el la prea mult si chiar ne vom gandi ca daca incearca va fi suficient. Ei bine, suntem curiosi cu totii sa vedem cum a reusit sa nu mai manace atat. Ca asa incepe o astfel de problema, era atat de dificil, atat de nemaipomenit de trupes, incat nu va puteti inchipui ca se va mai putea face ceva cu el.
       Nu putea merge, nu putea sa se gandeasca la altceva decat la mancare, cum sa faca el sa manance si iar sa manance.
      Cand mancarea devine singurul scop in viata, ne gandim si cat de trist era si cate probleme avea. Mai avea cosmaruri si i se parea ca mancarea crescuta la dimensiuni de urias vrea sa-l imfulece pe el. Ca sa se razbune, cei de la bucatarie care o pregatisera si muncisera atat sa-l sature mereu, urmau agitand polonice uriase si strigand, ca trebuie sa le gateasca acum lor.
     Vedeti ce facuse ? Isi intorsese viata pe dos. In loc sa calatoreasca, sa studieze, la o varsta asa frumoasa, el era bolnav. Vroia doar sa manance, din ce in ce mai mult.
     Stia ca parintii lui Butoias sunt oameni de treaba, dar tocmai de aceea il vor pazi sa nu aiba de unde face rost de mancare multa si nesanatoasa, vor face in asa fel incat sa munceasca si putin cate putin sa se vada ceva.
   Numai feciorul imparatului nu vroia sa se ajute pe sine, vazuse ca ii vine rau de atata mancare dar tot vroia sa mai manance. Se gandea sa plece in lumea larga, apoi numai la gandul ca si sa mearga putin ii era greu, izbucnea in plans.
    Ce sa mananc din tot ce mi se da, ca numai legumele astea mi se par fara gust si mi-e rau de foame, gandea si in sinea lui cauta cum sa faca sa plece de acolo. Mai mult se gandea ca ii sunase ceasul, foamea devenise cel mai greu de suportat.
    Nici o clipa nu se gandea ca asta va trece curand si trebuie sa-si faca de lucru, sa uite ca vrea sa mannace cat 10 oameni odata.
    Azi asa, maine asa, oamenii se pusera pe ganduri, daca nu se va vedea ca incepe sa slabeasca si sa munceasca, imparatul o sa-i mustre pe ei, iar pe Tudor il va alunga de la palat.
    Se sfatuira ei si cautara sa gaseasca ceva ce sa vrea sa faca feciorul de imparat si daca nici de data asta nu va vrea, sa mearga la imparat sa-i spuna sa-l ia de acolo.
    Il trimisera sa aduca apa de la izvor. Dupa doua ore de asteptare si fara apa de baut in casa, se dusera dupa el. Aici il gasira dormind la umra sub un copac, urciorul gol. Saracii de ei ce sa faca, se gandira ca data viitoare le va aduce apa. Daca nu a muncit in ziua aceea nici de mancare nu va primi. Sa se culce flamand.
   Cand se intuneca, aparu si feciorul imparatului gafaind si tare ostenit, spunand ca i se furase urciorul si plecase dupa hoti sa-l ia inapoi. De aceea nu adusese apa, umblase toata ziua sa-l gaseasca. Altfel in ce sa aduca !
    Oamenii nostri zambira si ii spusera ca aceasi hoti furasera si toata mancarea din casa, acum nu mai aveau ce sa-i dea sa manance. Oricat cauta feciorul nostru prin casa mancare, toata noaptea, nu gasi nimic.
     Dimineata era mai mult lesinat de foame. Trebuia sa munceasca ca sa aiba ce manca si il trimisera sa scoata cartofii din pamant. Daca va strange cel putin un sac de cartofi ii vor coace cativa.
      Pleca cu sacul in spinare, cu gandul ca ii va manca si cruzi de atata foame ce ii era. Dar ii era si greu si incepuse sa se faca cald, la umbra ii era mai bine, se aseza sub un pom din livada si iar adormi.
     Ziua trecu grabita si se aseza intunericul cand grasul nostru se intorcea fara macar un cartof. Spuse ca nu gasise gradina si se ratacise in padurea din apropiere.
      Parintii lui Butoias al nostru oftara si ii spusera ca nici ei nu aveau mancare ca atunci cand se dusesera la targ sa cumpere se ratacisera prin aceeasi padure si doar cu greu gasisera poteca si ajunsesera acasa fara nimic.
     Ce lacrimi aparusera in coltul ochilor la nechibzuitul nostru, ce cauta iar toata noaptea macar o bucata de paine. Nu gasi nimic, asa cum mintea el ca sa nu munceasca, asa era si tratat el. Se facusera ca-l cred si ii dadusera sa manance la fel.
    Maine o sa muncesc, altfel o sa mor de foame se gandi feciorul imparatului si planse din tot sufletul.
     Sa nu va danditi ca oamenilor nostri nu le era greu, dar ii vroiau binele si alta cale nu era. O sa treaca ei si peste asta si parca nici somn nu mai aveau de mila grasutului nostru.
    Dimineata ii gasi fara a mai sti la ce sa-l puna ca sa poata si sa vrea sa faca. Aveau mult de munca dar trebuia sa gaseasca ceva ce ar fi fost si usor de facut pentru flacaul nostru. Ca altfel era in zadar si iar va dormi toata ziua.
    Aveau si morcovii din gradina de scos, sa ia un sac si cand il va umple sa se intoarca ca ei ii vor da sa manance. Se gandeau ca munca nu e grea, daca il va birui foamea, morcovii nu-i vor face rau.
    Numai ca baiatului nostru cel lenes nu-i venea nici sa munceasca, se gandi sa mearga iar sa doarma, va culege din padure ciuperci si le va frige si va avea ce manca.
   In loc sa mearga spre gradina oamenilor, grasul nostru intra in padure. Cum dadu de racoare, se puse pe dormit si sforait. Se vedea ca munca nu era de el si el de ea, cum s-ar zice pe la noi. Incepu sa viseze ca era in fata unei mese intinse si el imfuleca de zor, totul era nemaipomenit de gustos, nu legume coapte si fierte. Erau pe masa toate bunatatile pe care le mancase el, veneau in valuri, alte si alte platouri cu mancare.
     Cum s-a ispravit aventura asta si cum a reusit feciorul imparatului sa iasa nevatamat din padure, o sa aflati maine seara. Acum va spun :
                           Noapte buna copii !       

Povesti pentru noapte buna - Butoias ( 3 )

             Buna seara copii !
        Va aduceti aminte de eroul nostru, de Butoias cel durduliu. Ei bine a trecut putin timp de cand a revenit imparatul acasa, dar se cunoaste. Butoias e dregator la curte si a demonstrat ca imparatul nu s-a inselat in privinta lui.
        Baiatul rusinat de toate ce facuse, s-a dus in primul rand la parintii lui si le-a cerut sa-l ierte, spunandu-le ca o sa se indrepte si o sa munceasca, mai mult ca o si invete, o sa recupereze tot ce a pierdut cu irosirea timpului si statul degeaba.
      Asa ca nu ne-am fi asteptat ca cineva care a stat atata timp, nefacand nimic va intelege si va face acum ceea ce e bine si sanatos ? E atat de dificil ca un om mai implinit, cu greutate mare, ca Butoias al nostru sa faca efort.
     Nimic nu l-a oprit si el incepuse sa faca totul din ce in ce mai usor. Era primul semn ca lucrurile se indreapta, pentru ca le facea cu drag, vrand sa fie util. Nimeni nu ii mai zicea Butoias ci pe numele lui, Tudor, asa ca flacaul se simtea ca nimeni altcineva.
    Cand fu chemat de imparat la curte, nu se astepta pentru nimic in lume sa primeasca asemenea cinste. Credea ca va fi mustrat la fel ca ceilalti si pedepsit. In sinea lui stia ca merita nu numai o pedeapsa, ci va trebui sa indrepte lucrurile.
    Era mai mult suparat pe el, se putea imbolnavi sau si mai rau din pricina nesabuintei lui, mancatului fara rost, statului degeaba si pierderea timpului. Irosise doi ani din viata lui ani cand totul este minunat, cand descoperi lucruri ce apoi nu mai poti sa le vezi.
    Parintii lui erau oameni buni si mereu il sfatuisera de bine, il mustrasera cu blandete, ii dadusera sa faca treburi usoare, pentru varsta lui. Asa se invata rostul in viata, auzi ca prin vis vorbele tatalui sau.
    Nu trebuia prea mult ca sa nu se indrepte lucrurile in bine, venise totul exact cand se mai putea face ceva si nu era prea tarziu.
   Copiii mergeau din nou la scoala, ajutau pe parinti in gospodarie si nu mai leneveau. Un timp le-a fost atat de greu si au si plans, s-au simtit rau de la atata imbuibare. Se vedea ca isi recapatara culoarea in obraji si se auzea larma si rasete.
    Cand nu se aude ras de copii, inseamna ca ceva nu e in regula. Copiii arata ca totul merge minunat in locul respectiv. Daca ii vezi ca se joaca fericiti !
    Acum sa vedem ce a mai facut feciorul imparatului. Nu am uitat deloc de el, ne gandim ca s-a pus serios pe treaba. Fiind enorm si gras ca un hipopotam, nici sa mearga nu a mai putut. Mai mult se tara.
    Toate trebuia sa le faca singur, nimeni nu mai avea voie sa-l slujeasca sau sa-l ajute. Plangea cu lacrimi amare si o ruga pe imparateasa sa-i aduca de mancare.
    Nici vorba sa se intample una ca asta, imparateasa rusinata ca nu a oprit prapadul si l-a alintat prea mult pe feciorul ei nasabuit, muncea si ea la toate treburile. O vedeai si la spalat de rufe, la bucatarie sau in gradina. La fel cu ceilalati, dar se vedea tristetea ce se abatuse asupra ei, nu-i dadea pace gandul ca ea nu facuse nimic.
   Deocamdata baiatul ei nu putea sa munceasca, tot ce putea sa faca era sa indrepte cate putin din obiceiurile nesanatoase. Suferea enorm dar daca nu facea ceva, insasi viata ii era in pericol.
   Imparatul nu uita de pedeapsa si se tinu sfat imparatesc ca sa se aleaga locul unde va munci feciorul de imparat. Dupa ce cugetara ei mult timp, se hotara ca feciorul de imparat va merge la parintii lui Butoias al nostru.
    Acum nu-i mai spunea nimeni asa, dar il voi alinta asa, ca sa nu uitam ca raul ce-l mai rau se intampla cu voia noastra. Daca el s-ar fi opus legii aiurite si nesanatoase, nu ar mai suferit acum din cauza greutatii sale.
   Ca ce ai pus in doi ani de mancat fara sa te gandesti ca esti om, nu ceva ce nu se poate, gandi Butoias, nu se poate slabi, uite asa, ca spui vreau. Ce de efort trebuie sa faci si ce dieta trebuie sa ti, mai scump de atat nu se poate plati nechibzuinta, spuse tanarul nostru in sinea lui.
    Lua pe feciorul imparatului si-l duse la casa parintilor lui. Le spuse ca asa hotrasera toti si el se va intoarce la treaba lui de la curte.
   De maine sa-l puna la treaba pe gras si sa il faca sa inteleaga ca e spre binele lui. Parintii lui oftara, aducandu-si aminte ce greu le fusese si cat incercara sa se impotriveasca vazandu-l pe Butoias cum manaca si nu face nimic. Parca nu era copilul lor, bun si silitor !
   Ce s-a mai intamplat ? Povestea mea continua maine, acum e vremea de culcare.
                                                         Noapte buna dragi copii !        

Povesti pentru noapte buna - Butoias ( 2 )

       Sunteti nerabdatori sa vedeti ce s-a intamplat dupa revenirea imparatului ? Nu o sa va fac sa asteptati mult pentru ca o sa vedeti pe data.
      Butoias insotit de calatorul imbracat saracacios si neras, tras la fata si imbatranit, de nu-l recunostea nimeni, au mers inapoi spre castelul imparatesc. Cu greu, din pricina grasutului nostru, care gafaia si se ostenea peste masura. De parca isi dadea duhul, ce mai.
     Si cu opinteli si eforturi extraordinare, mergea. Isi aduse aminte Butoias, ca el fusese un flacau pe cinste si nu unul care sa stea degeaba si fara rost. Si ce mai ofta de amarat ce era si cum mai ii picurau lacrimi din ochi, acum ca parca i se luase un val de pe ochi si se vedea cum isi ruinase sanatatea si se transformase intr-un om imens, ca un butoi.
    Imparatul zambea in sinea lui, gandinduse ca baiatul unul de isprava, cu suflet bun, nu ca podoaba de fecior al lui.
    Ce o sa-l mai mustre si ce o sa-l mai astepte pe acesta, numai sa ajunga acasa. Sa vada el numai ! Auzi sa transforme copiii in fiinte grase si lenese. Nu semana cu el sau cu mama lui. Nu vazuse la ei astfel de lucruri. De unde luase o asa prostie, gandea imparatul necajit si innegurat in suflet.
     Se facu noapte si adormira, blanda luna trimitea pe deasupra valului, un manunchi pal de lumina. Baiatul visa ca alearga si se joaca, visul orcarui copil cand doarme.
     Imparatul nu putea pune geana pe geana din cauza supararii si a gandurilor care napadeau. Ce sa-i faca baiatului sau cand se va intoarce. Il mai va gasi in viata, ca daca era la fel ca Butoias, dar poate si mai gras, nu-l va mai salva de naravul acesta periculos si aducator de rele.
     Auzi sa lase el sa se intample una ca asta. Nu trebuia sa-l lase sa hotarasca treburile imparatiei un copil. Crezuse ca imparateasa si slujitorii, dregatorii de la curte, vor sti sa-l indrume si povatuiasca.
     Atata nenorocire nu se intamplase de cand lumea. Se gandi ca se mai poate face ceva si o sa fie timp pentru toate, ca unui copil i se pot da sarcini, potrivite varstei. In sinea lui imparatul se invinuia amarnic, ca doar nu un copil trebuia sa hotarasca treburile imparatiei, iar el sa nu se fi razboit asa amar de timp.
      Mai buna lectie ca in prizonierat nu primise in viata lui. Vazuse cum soldatii prizonieri se ajuta intre ei, se apara de ostenii veniti sa-i chinuie si sa rada de starea rea in care se aflau.
       Niciodata nu va mai porni razboi impotriva cuiva. O sa-l iert si pe feciorul asta nechibzuit dar intai ii voi da o lectie s-o tina minte toata viata, gandi imparatul. Apoi somnul binemeritat il prinse si pe el si se trezi numai cand incepura a canta cocosii, semn ca ziua incepea cu freamatul ei.
      Il trezi si pe Butoias si pentru ca erau aproape sa ajunga acasa, il sfatui sa nu spuna ca l-a gasit, chiar daca ceilalti vor rade ca a venit la fel cum a plecat.
       Aratand el a om simplu, fu pus la fel ca ceilalti la munca. Era slabit si abatut si munca il facea sa-i fie si mai greu. Ar fi vrut sa strige in gura mare, sunt imparatul, dar trebuia sa-l pedepseasca pe feciorul lui. Stiind ca venea ziua lui de nastere si va implini 18 ani, vru sa vada daca respecta legea si se pune si el pe treaba.
     Timpul trecu in goana si feciorul imparatului se vazu nevoit sa faca ca ceilalti. Numai ca el vru sa spuna ca nu are atati ani, ci cu unul mai putin.
     Cel ce va mai avea curajul sa spuna ca a facut 18 ani, va fi alungat, sa se duca unde o sti. Ca legea e facuta stramb, vedea el bine acum, dar nu putea sa o mai dreaga.
      Ce de daruri o sa mai primeasca si ce ospat o sa urmeze,gandea el. Sa incerce cineva sa-i zica ca e mai mare, o sa vada el cine va indrazni.
     Imparatul vazu trist ca nici acum baiatul lui nu se indreapta, nu-i vine mintea la cap, cu ce mai flacau se pricopsise si el.
     O sa-i dea o lectie de o sa-l tina minte toata viata ! Lenesul si nerusinatul, gandi trist imparatul nostru.
     La masa imbelsugata, imfulecau toti de se zicea ca se sfarsise lumea. Imparatul se gandi ca acum e momentul.
      Lepada hainele saracacioase si se imbraca cu un rand de straie imparatesti, pe care i le aduse Butoias, care se facu vrednic si incepuse sa si slabeasca.
     Si cand petreceau ei fara sa le pese si erau cu burtile doldora, aparu in usa salii tronului, strigand la toti, sa iasa afara ca de nu unde le stau picioarele le vor sta si capetele.
     Sa vedeti cum se mai ingramadeau grasutii nostrii pe usa, toti odata, de spaima se rostogolira pe scarile palatului, ramasera pe jos, de rau ce li se facu.
      Feciorul lui, inlemni cu un pulpan de curcan in mana. Nu mai putea mesteca nici carnea din gura, de era sa se innece si sa plece pe lumea cealalta.
      Imparatul il tintui cu privirea, spunandu-i raspicat ca de maine baiatul va munci cate o luna, la toata lumea fara a lasa pe cineva. Ca de iertare nu poate fi vorba.
     O sa ma intrebati daca stiu cum arata baiatul si cum a muncit. Asta e o alta poveste si o sa o spun altadata.
                                           Noapte buna copii !
   
   

Povesti pentru noapte buna - Butoias ( 1 )

       Se zice ca intr-o tara indepartata, traia o mama cu copiii ei, un baiat si o fetita. In fiecare seara mama le spunea copiilor cate o poveste si copiii ascultau cuminti in patul lor pana ii fura somnul.
     Iata prima poveste pentru ca trebuie sa recunosc ca am fost acolo, am auzit-o, acum v-o spun si voua.


         A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost, eu nu va povesteam, o lume in care copiii erau atat de fericiti si aveau tot ce isi doreau incat se spune ca tarii i se mai spunea "Tara Copiilor".
     Parintii le indeplineau toate dorintele, fara exceptie, incat saracii de ei nu mai stiau cum sa faca sa munceasca ca sa poata sa faca toate voile copiilor lor.
     O sa ma intrebati de ce se intamplau toate acestea ? De ce copiii nu intelegeau sau nu li se explica ca tocmai asta nu le facea bine si nu aveau cum sa creasca sanatosi cu atatea dulciuri si alimente nesanatoase.
     Exista o explicatie si o sa vedeti ce se intamplase de fapt. Imparatul acelei tari fiind plecat departe, intr-un razboi ce nu se mai sfarsea, fiul acestuia rasfatat si cam lenes ramasase in locul lui si daduse fel si fel de legi care de care mai de care mai nastrusnice.
    Il sfatuisera cei de la curte sa nu exagereze si sa fie la fel ca tatal sau dar cu nici un chip nu se putea infaptui una ca asta. Cum legea e lege, toti trebuira sa se supuna, cu gandul ca imparatul va reveni si toate vor reveni la normal.
   Trecura doi ani de cand totul era intors pe dos si multi dintre copii incepusera sa se imbolnaveasca, sa fie atat de grasi incat sa nu se poata misca. Insusi feciorul de imparat se sfarsea cu zile, zacand cat e ziua de mare si urnindu-se cu greu de pe patul lui.
   "Of doamne ce nechibzuit am fost !" spunea oftand si nu numai ca ii era rau dar se simtea de parca lumea se sfarsea, toti ii aduceau mereu mancare si el ajunsese sa nu se mai poata abtine sa nu manance.
    Azi asa, maine asa, incepusera si sa se razvrateasca unii, acum cand ajunsesera mari, ca era normal sa creasca si timpul nu sta pe loc, trebuiau sa munceasca, nu ca ceilalti care inca nu ajunsesera la 18 ani.
    Invatati cu statul si trandaveala, cu imbuibarea pana li se facea rau, nu puteau sa faca fata. Erau si caraghiosi fata de ceilalti si toti radeau in hohote cand incercau ei sa duca ceva, sa faca cat de cat treaba.
Mai mult, nemaivrand sa invete, ca era mai bine credeau ei sa nu se osteneaca cu asta, nu stiau mai nimic, uitasera sa scrie.
     Ce mai hohote de ras se auzeau cand scriau ei, cuvinte simple, nu stiau sa desparta si sa puna liniuta unde era corect si ce mai iesea. Ha, ha, ha !
   Nici macar fratiorii lor mai mici nu-i crutau si ei intelesesera ca facusera cea mai mare prostie si legea aceea ii nenorocise pe multi.
    Se apucara sa faca miscare, cat puteau, insa cei doi ani de lenevie se pusesera ca napasta pe capul lor. Parintii lor oftau, pentru ca ii sfatuisera sa nu faca asa cum era legea cea stricatoare si sa se prefaca, numai de ochii lumii sa se faca ca o respecta.
  Acum cei tineri se suparara si pe parinti ca nu le aplicasera o corectie si le indeplinisera toate voile. Ca le era atat de rau si nu stiau mai nimic.
 Se sfatuira intre ei ce sa faca si se hotarara sa se duca dupa imparat sa-i spuna ce se intampla. Sigur cand va auzi ce a facut feciorul lui din tara o sa se intoarca.
    Pana atunci trebuiau sa vada cine va pleca si daca se va putea ca toti erau dolofani si nu s-ar fi putut urca nici pe cal, magar. Pe jos sa plece nu se putea ca era tare departe locul unde se razboia imparatul.
    Se temea ca nici nu o sa-l gaseasca in viata, poate pierise in lupta lasandu-i pe ei cu napasta de fecior pe cap.
      Totusi unul dintre ei dadu dovada de curaj si desi era atat de dolofan incat i se zicea Butoias uitandu-se pana si care ii era numele adevarat. Se hotara sa plece el, fie ce o fi. Numai ca mergea atat de greu, obosea atat de mult incat mai mult dormea decat mergea.
      Butoias ajunse la o vale si in loc sa coboare si el ca ceilalti cazu si incepu sa se rostogoleasca de-a dura, peste crengi, pietre si alte oprelisti. Exact ca un butoi.
      Cand ajunsese jos, unde incepea campul era tot o rana si vanataie si lacrimi amare ii curgeau din ochi.
      Cum statea el asa pe iarba si plangea se apropie de el un batran cu haine ponosite si tras la fata, calator ca si el. Cand il vazu pe grasutul nostru in ce hal fara de hal era, ii veni sa rada, dar se abtinu si il intreba ce patise.
       Butoias nu putea sa se opreasca din plans, dar sa-i si spuna, arata cu mana culmea dealului din fata lui si omul isi dadu seama imediat despre ce era vorba.
      Rasul il napadi si mai si, vroia sa vada de nu a avut macar minte, sa coboare pe poteca, dar tot Butoias il lamuri, aratandu-i iarba si ramurile ce-l facura sa se impiedice si sa se rostogoleasca.
      Cand intr-un tarziu baiatul se potoli, omul afla si motivul calatoriei si tot ce era de nepovestit dar flacaul nostru isi dadu drumul la gura si numai cand auzi pe calator spunand " asa deci ! " se potoli ca prin farmec.
     Drumetul lua pe Butoias si incerca sa-l faca sa mearga inapoi, insa cand vazu ca baiatul nu renunta, ii spuse ca el era regele lui si se intorcea acasa. Fusese luat prizonier si de aceea lipsise atat.
      Ce a facut el si ce pedeapsa a primit feciorul lui cand s-a intors acasa..................................................
                     e o alta poveste si v-o spun maine.
                                                                Noapte buna copii !        
       

Albastrica

  La fel ca fetitele de varsta ei si Albastrica avea in mama ei modelul. Ca mama vroia sa arate cand va fi mare, ca mama va fi de harnica si desteapta.
   Un singur lucru nu-i placea si stia ca ea nu-l va face. Mama facea zilnic curat, schimba cate ceva prin casa, de parea mereu alta, era frumos si curat, e drept, dar fetita nu intelegea de ce asa trebuia sa faca mama mereu, ca era totul cum trebuie.
    Mama ii spunea ca nu trebuie sa puna atatea intrebari, sa o ajute si sa nu mai se foiasca atat.
    Albastrica trebuia sa stearga praful si zilnic si ea credea ca de aceea praful se obraznicea si revenea atat de repede ca mama ii daduse nas si el vedea ca are locul liber pe mobila. Daca l-ar fi sters mai rar, la trei zile odata, el si-ar fi vazut lungul nasului si nu ar fi revenit asa repede inapoi.
     Mama nu se abtinea sa nu zambeasca. Apoi venea randul florilor sa fie udate si aici fetita comenta dar le uda.
     Florilor nu are cum sa le fie atat de sete si pamantul lor sa se usuce atat de repede, spunea fetita dar stia ca mama o lamurise dar ea tot carcotea.
     -De ce eu nu cresc mai repede daca e vara ? Ca ma tot masor la tocul usii si nu se vede, ieri m-am uitat si tot atat eram.
    Pe undeva se vedea ca fetita ar fi vrut sa nu faca nimic si cauta asa nod in papura, doar- doar mama va zice sa lase tot si sa plece afara la joaca. Numai sa o lase in pace !
    Mama era rabdatoare si stia ca inauntrul fetei ei e o fetita de toata isprava dar si nazdravana si iscoditoare, numai sa stie cum sa o ia.
    Isi auzi fetita spunand asa ca o poezioara :
           Mama ca o furnica munceste,
           Nu vrea sa stea deloc,
           Tot timpul roboteste
           Si e buna, frumoasa foc.
           E mama si eu sunt a ei,
           Mult as vrea sa seman cu ea,
           Cu mama, harnica cum e ea.
  -Albastrica vino cu noi, strigara furnicile !
  -Si voi munciti toata ziua ? Ce duceti acolo, le intreba fetita, mirandu-se ca ca piticile carau o frunza pe care aveau o bucata de fagure de miere.
  -O ducem puilor ca a cazut din scorbura cand Mos Martin a dat iama la mierea albinelor.
  Albastrica vazuse ca mama ei era ca furnicile ce aveau grija de puii lor si stia ca datorita mamei si linistii si casei lor primitoare, atunci cand venea seara ea putea sa colinde lumi de basm si vis.
   Adormi si simti cum mama o saruta si ii spune noapte buna, stia ca maine nu va mai sacai pe mama cu atatea prostioare. O va ajuta si ea din toata inima, pentru ca atunci cand va creste sa fie exact ca mama.