Pisica

  Albastrica trebuia sa stie mereu ce borcane de dulceata are mama in
camara, cate de compot sau cate sticle de sirop, tot ce aveau in casa,
tot ce era in frigider. Nu se putea altfel ! Mereu cauta prin ele si
uneori desfacea cate ceva, uitand sa puna capacul inapoi sau dopul la
sticla de sirop. S-a intamplat chiar sa mai le si sparga, incercand sa
ia cate ceva de pe raftul de sus.
   Intr-o buna zi cand lua dulceata, se intampla. Cazura iar cateva
borcane. A strans ea cu grija sa nu se cunoasca, sa nu vada mama,
cioburi amestecate cu dulceata dar tot au ramas urme.
   -Albastrico sa sti ca in casa a intrat o pisica stricatoare si daca o prind nu stiu ce-i fac, spuse mama zambind, dar si aratand o nuia adusa de afara.
   -Ce pisica mami? Noi nu avem pisica si nu cred ca a vecinilor a
venit pe la noi.
  -Avem si inca una rea si stricatoare zise mama cu glasul sever de
asta data. O sa vada ea ce va pati, numai sa pun mana pe ea. A spart
borcane in camara si nu mi-a mieunat nimic ca sa o iert.
  Pe fata Albastricii aparu o uimire si o spaima ii umplu sufletelul.
  -Mami dar daca nu e pisica, ci o pisicuta, una mica, ai sa o ierti ? Ai
spus ca puii nu trebuie batuti, fie ei de pisica sau de om, sau...ai
uitat ?
  -Daca pisicuta a spart borcane in camara si nu o pisica, uite nu
pateste nimic. Asta daca promite pisicuta ca nu o sa mai faca ! Si se
spala mai bine pe botic, ca are urme de dulceata.
  Si totul se lumina iar, ca doar trecuse furtuna si promisiunea a fost
tinuta. Cat timp? Sa nu ma intrebati ca nu stiu ! Dar pe Albastrica, cu
siguranta, ca ea le stie pe toate.

Piticii

Albastrica era neasemuita si avea ea ceva al ei si putea sa mearga cu
gandul, ca o visare in lumi neintalnite si nemaivazute. Asa cum sunt
copiii cu sufletul curat de li se deschid porti ce in fata oamenilor
mari stau ferecate,asa patrunse si ea intr-o lume fermecata. Poate ca
povestea am auzit-o si i-am spus-o apoi unui pui de om care a spus-o
mai departe...
  Lumea lor era neasemuita cum am spus si nu o vedeau multi oameni. Era
ascunsa privirilor si numai un copil ca Albastrica o putea vedea. Poate
legasera prin vraji numai de ei stiute si cunoasterea si drumul spre
ei.
  Albastrica apucase mereu drumul spre padure si tot iscodise sa afle
unde ii va gasi, dar piticii intelepti nu o lasara sa-i gaseasca. Poate
curiozitatea excesiva a fetitei sa fi fost motivul, ca tare era
curioasa din fire.
  Piticii se fereau, pentru ca ei erau binecuvantati si diferiti la
trup, dar la minte erau isteti foc si mesteri ca nimeni altii.
  Albastrica stia de la bunii ca oamenii se feresc de ce nu inteleg si
nu e ca ei si nu-si mai va bate ea capsorul cu gandul acela, de ce, de
ce, piticii stau in padure si nu printre ei oamenii. Numai ca daca i-ar
cunoaste si poate ...vor sti sa-i spuna ei secretul ca bunu si buna sa
ramana nemuritori ca asa credea fetita ca sunt piticii, niste omuleti
grozavi care nu imbatranesc niciodata.
  Acum plecase in cautarea lor si era atat de inversunata sa-i
gaseasca in padure incat nimic nu o va mai opri...
  Cautarea se sfarsi cand mamii si tata ingrijorati pornira si ei sa-si
caute odrasla si sa nu o lase singura de aici inainte, ca nu stiau
niciodata ce-i mai trece prin cap.
   O gasira curand plangand si gandindu-se ca pana aici i-a fost. Si
nici de certat nu au mai putut auzind motivul pentru care plecase ea
sa gaseasca piticii.
  Poate ca alti copiii au fost mai norocosi si au gasit drumul, nu o sa
stiu niciodata

Poveste

- Povestile , draga mea, au in ele un sambure de adevar. S-a intamplat ceva ce a determinat pe cineva sa povesteasca acasa sau in alta parte ce a vazut, spuse bunica.
   -Cum iti povestesc eu ce fac la gradinita?
   -Poate ca nu chiar asa! zambi cu drag bunii, privindu-si nepoata.
Nimeni nu se poate compara cu tine si cu felul tau de a povestii.
Asta asa e si cred ca va ramane mult timp asa, nimeni nu se va masura cu "iuresul" care vine si vine si ma face sa nu mai inteleg nimic, dar nimic din ce povestesti. Dar e minunat draga mea si va veni un timp cand vei spune povesti, cum fac eu acum. Pana atunci va trece mult timp.
  -Asculta povestea ca daca nu ma lasi sa o spun, nu e vina mea!
  -Se zice ca demult, foarte demult, printre oameni poposise un vrajitor care dadea celor care vroiau in locul inimii obisnuite, o piatra, in forma de inima, dar o piatra. Cei ce o aveau deveneau surzi, orbi, la orice rugaminte sau traire, simtire omeneasca si ajungeau sa dobandeasca averi nemasurate de la oameni.
   Nu stiu ce dar capatase bunica fetitei de la Dumnezeu dar la povesti nu era cineva sa o intreaca. Fetita statea nemiscata si asculta. Poate ea si vedea aievea totul...
   -Inima cea adevarata era ferecata intr-o cutie de aur si pusa pe un raft in casa intunecata si neprimitoare a vrajitorului. Acum avea rafturile pline de cutii. Si tare ma tem ca nu voi sti sa-ti spun cati oameni mai aveau inima cea adevarata in trupul lor.
  -Nu ai zis ca cei cu pietre in loc de inimi erau bogati ? Nu poti sa numeri casele mari sau palatele?
  -Asa o fi !daca zici tu dar si prin munca cinstita poti sa fi bogat. Sa-ti spun eu cum scrie ca aflam cine avea inima.
   -Era o zi foarte calduroasa si acolo veni din alta parte o femeie saraca cu doi copii mici. Erau obositi de drum, infometati si obositi. Cautau un loc sa ramana peste noapte. Vazand atatea case mari si curti in care se vedeau de toate, femeia intreba pe citiva daca o lasa sa doarma la el peste noapte, platindu-le cu bani sau cu munca gazduirea.
  -Pe tine te primim si poti plati muncind cateva zile pentru noi dar pe copiii tai niciodata.
  -Daca nu ii primiti si pe ei, eu nu vreau gazduirea voastra, le spuse trista femeia.
  -Aveti inima de piatra ! le zise, fara a sti ca in realitate, asa era.
  Bietii de ei erau atat de obositi incat au adormit la marginea drumului sub un mar, lasand ca noaptea sa-i invaluie cu mantia ei,stelele sa-i lumineze.
  Poate ca sfanta maica a Domnului vedea pe pribegi si se induiosa, poate ca exista ceva ce apara pe cei cu suflet curat ca acei copii,s-a intamplat ca peste noapte sa coboare peste toti cei care dormeau o suflare din inalt,asa ca o vantoasa care usca si trupul oamenilor cu suflet de piatra si transforma tot ce aveau in
pietre. Aveau pietrele acestea forme diverse,ca nu cred ca ar fi stat cineva sa ciopleasca atat, ca sa le faca.
   Cand se trezira, dimineata, femeia si copiii ei se tare minunara ca erau intre pietre cu forme care mai de care si numai marul sub care adormisera mai exista.
   Bunica se uita la Albastrica si stia din tacerea si din faptul ca o lasase sa termine povestea ca fetita dormea. Si o puse in patul ei,apoi o saruta pe frunte, gandindu-se ca inimioara micutei nu va fi niciodata de piatra. Stia ca micuta ei nepoata e asa cum e o paine calda si buna.

Tara soarelui rasare

         Povestile spuse de bunica fetitei ii inflacarau mintea micutei si calatorea ca intr-un vis...
  -Bunii te rog spune povestea cu Tara soarelui rasare ! Te rog ...
  -O sti ca ti-am spus-o de foarte multe ori. Tu si capsorul acela al tau, faci in asa fel ca totul capata viata si nazdravana cum esti, ai sa ma bati toata ziua la cap, ba de una, ba de alta...
    Se zice in poveste ca Soarele era un print si pornea dimineata intr-o calatorie fermecata, luminat de toate razele fermecate date de o zana care vroia ca finul ei sa straluceasca ca nimeni altul si chiar toate hainele lui erau din aur. Dar tocmai de aceea toti se ascundeau cand trecea el ca sa nu fie orbiti de lumina mult prea puternica si nemaintalnita. Si printul se simtea din ce in ce mai singur, desi vedea locuri minunate, se intrista curand cand vazu ca oamenii nu mai munceau asa si cand lumina el cu razele vrand sa dea mai multa caldura si sa spuna ca soseste, se ascundeau pe unde puteau ca sa nu li se ia vederea. Si azi asa, maine asa pana printul se duse la zana rugand-o sa-l duca undeva la rasarit si sa-l lase printre oameni dar sa nu mai aiba asemeanea probleme. Mai mult sa poata sa invete oamenii ce stia el.
   Daca asta vrei asa o sa fie, spuse zana si el se vazu intr-un loc plin de oameni care munceau si vru sa-i invete cate ceva.
  -Lasa-ne in pace cu invatatura ta cu tot ! spusera aproape toti si printul hoinarea acum printre ei,  negasindu-si rostul. Neputand sa traiasca asa merse din nou la nasa sa si o ruga sa ii faca lui singur o lume, chiar daca va fi singur, va fi fericit, apoi va calatori peste tot.
  Zana il lasa sa faca ce vroia el, ii dadu inapoi razele si hainele si o trasura fermecata cu cai inaripati si ei de aur, ca sa se departeze de pamant si oamenii sa nu se ascunda din calea lui, ci sa se bucure ca ii lumineaza si ii incalzeste. Tara lui se numeste Tara Soarelui Rasare si de acolo pleaca el dimineata, in fiecare dimineata si apune seara, lasand si pe sora lui, Luna sa straluceasca in valul ei de noapte.
  Uite bulgarasul meu de cunoastere ca ti-am spus inca o data povestea si tu ai stat acum cuminte, ceea ce ma mira la tine.
  -Bunii, eu am fost printre oamenii aceia pe care printul vroia sa-i invete, ce stia el si am invatat si acum ies afara la copii sa ii invat si pe ei.
 - Doamne apara si pazeste, spuse bunii ! Ce vorbesti tu puiule! Sa nu spui nimanui nimic, ca patesti ca printul pe care nu-l baga nimeni in seamna. Doamne apara si pazeste, auzi la puiutul acesta de om!
Cunoasterea se dobandeste prin studiu si in mult timp.
  -Nazdravana aceasta mica, draga lui bunii, draga!

Poveste

     Fetita tinea mult, dar mult de tot la cartile ei cu povesti si poze colorate frumos si stia aproape totul pe de rost, stia ce spunea mama cand ii citea si pe fiecare pagina aveau cartile desene.
  -Mami ! Hoata asta mi-a furat cartea si uite ce a facut cu ea ! A pus seminte in pagini si acum iepurasii sunt tristi ca nu mai sunt impreuna.
  -Ce ai patit de strigi asa, suntem pe strada si se uita toata lumea la tine. Acum esti fetita mare, poti sa explici, sa vorbesti politicos si sa intrebi.
  -Mami uite-l pe Puf Pufos pe cornetul cu seminte. A rupt-o si uite ce i-a facut cartii mele, spuse printre lacrimi Albastrica.
  Of  Doamne spuse mama, nu ti-a furat nimic. Cartea ta e acasa si sta pusa frumos.
  -De ce e la ea Puf pufos al meu?
  -Nu e la ea, e si el acasa, a rupt alta carte la fel ca a ta si...
  Cum sa o rupa ? Nu ai spus tu ca au suflet si le doare daca nu sunt pretuite, citite cu atentie si ca sunt nemuritoare...Mami !?
  -Cucoana ia fata de aici, nu stiu ce are, o fi a matale dar parca e cam ..si tiganca facu semnul ca ar fi nebuna.
  --E fata mea, puiul meu cel cu suflet minunat si frumos. Si atunci vazu la micuta, flacara aceea ce o au numai unii si isi lua puiul gandindu-se ca Albastrica...asa va fi, va rascoli sufletele si va avea aceea noblete sufleteasca ce o vezi rar. Si nu va conta daca va fi saraca sau bogata cat timp ea are are un har de la Dumnezeu si cu un suflet ca al ei......Mama era acum pe ganduri si fetita ei isi stergea ochisorii de culoarea aceea cum rar vezi si zambea. Puf Pufos al ei era cu familia lui acasa.

Melcii

     Uneori unora carora vrei sa le faci bine, sunt rai si te lasa cu o belea cat toate zilele, gandi fetita cand vazu ca melcii adunati din gradina casei....
  Vazand ca vine frigul, miloasa cum era Albastrica se uita la multimea de melci cam nelalocul lor si fara aparare si mai ales la cei mici, care desi ii cam necajeau crinii si o necajeau pe mami, auzind-o ca ii numise si pacoste...
  -Ce pacoste pot fi melcii atat de neajutorati si fragili, casutele lor, cochiliile lor nu erau prea calduroase ! O sa-i adun si o sa-i duc in casa la caldura si o sa-i tin pana la primavara cand vine iar vremea frumoasa.
   Albastrica aduna melcii in galetusele ei pentru nisip si ii duse ii casa. Apoi veni din nou afara cu gandul ca sa mai adune.
   Culegea de zor la melci, grijulie sa-i ia intai pe cei mai mici, pui, credea ea,pana cand auzi vocea mamei.Era...simti ca ingheata...
  -Ce ai facut ? Vino imediat in casa!
  -Vin imediat mami, uite ajutam melcii sa nu inghete de frig. Ca sunt fragili si vine frigul.
   Mama statea in prag cu galetusele de jucarie in maini.In ele mai erau doar cativa melci. Restul , nerecunoscatori !...
  -Imi spui si mie unde sunt restul ? Inteleg grija ta pentru ei dar de unde sti tu ca au nevoie de ajutor. O sa vezi ce au facut!
  -Ce ma fac cu voi railor?spuse Albastrica cu lacrimi in ochi. Ce sa fac cu voi?
  Melcii plecasera din cele doua galetusi lasate, satui sa stea inghesuiti unul peste altul, lasand in urma semne baloase ale trecerii lor. Mai mult unii foarte sarguinciosi intrasera sub pat si trebuise scoasa mobila din camera pentru a fi stransi.
  Unora le placuse poate prea mult si nu se indurasera sa plece, ca nu-i mai gasi nimeni.
Mama a pedepsit-o un timp si Albastrica nu a mai vrut sa stie nici de melci si nici despre puii lor. Fetitele inimoase fac asemenea greseli. Numai cu tata a avut probleme, fiind mai sever, dar si el zicandu-i ca asa e firesc, ca el o iubeste cel mai mult.

Minciunelele

      Albastrica se gandi ca ce a zis bunii o avea vreun rost,ca bunii era inteleapta si ii spusese:
  -O minciuna mica, mare, e tot o minciuna si nu trebuie sa minti. Nu trebuie si nu inteba de ce. Gata !
  -Bunii dar e una mica, mica de tot si nu tebuie sa spui ca am mintit ci asa a fost atunci.
  -Ai grija ca tot ce spui, asa, se intoarce impotriva ta!
  -Bunii, dar nu am vrut sa te mint, doar sa vad daca esti atenta la ce spun si sa sti ca nu am vrut sa fac rau, spuse Albastrica cu o lacrima aparuta in coltul ochisorilor ei albastrii. Chiar nu am vrut sa mint.
  -Stiu draga mea ca la varsta e usor sa gresesti dar nu trebuie sa te obisnuieste asa si sa spui asa neadevaruri, ca te obisnuiesti si tu cu imaginatia ta, draga mea sa tot te tii cu povestile....Uite mai bine facem amandoua minciunele si nu te mai gandi, stai si tu potolita putin.
  -Bunii tu ai zis sa nu mintim, putin, mult ! Acum ce facem ?
  -Exact asta facem, minciunele ! Si bunica aduse oua, faina si multe altele si aduse si caietul ei de retete.
  -Uite ce minciunele poti sa faci si o sa te invat si pe tine, ca stiu ca poti. Si incepu ca nimeni alta, ar fi intrecut pe oricine s-ar fi masurat cu ea.
    Era bunica atat de priceputa la prajituri, ca de multe ori fetita credea ca acel caiet de retete e unul neasemuit, cu magice formule, cu vraji tainice si cu sfaturi in a fi din ce in ce mai neintalnite.
    Intrebase fetita pe buni daca mama ei o invatase tot ce stia cu gandul s-o mustre ea pe mami ca nu o invata si pe ea ce stia bunii de la mama ei, asa ca o taina de fete. Sa o invete si ea pe fetita ei cand va fi mare si va avea si ea pe cine invata.
    Bunica cea maiastra tot punea cele ce alcatuiau prajitura si fetita pierduse sirul tot gandindu-se ea la toate cele. Nu mai vazuse pe nimeni sa stie atatea retete.
   -Bunii eu o sa mostenesc caietul acesta magic nu-i asa ? Sigur, ca nu-l dai nimanui, nu-i asa bunii....tot murmura fetita. Cand o sa fiu mare o sa fiu exact, dar exact ca bunica !
  -Bunii mai explica-mi inca o data ce inseamna, cuvantul exact !
  -Bine draga mea poznasa dar sa nu mai spui niciodata minciuni, minciunele si...bunica se topi de dragul fetitei cu vocea ca un clinchet de clopotel.

O poveste

       Uneori ceva nebanuit se intampla si Albastrica stia ca ea e un copil istet, care daca vroia ceva.....
   In capsorul acela se faureau ganduri, care mai de care mai nastrusnice si  reusea orice vroia. Din orice aparea ca intr-o poveste, ca o minune ceva ce uimea pe ai ei si nu numai.
  -Stiu sa numar, gandi cu voce tare, poznasa noastra. Mama stiu sa numar !
  - Bineinteles ca sti, ai sa inveti din ce in ce mai mult. Acum mananca si stai linistita.
   De parca ar fi reusit ea sa stea vreodata cuminte, sa nu se tot foiasca si sa invarta de colo, colo.
   -Nu vreau sa invat, sa tot intreb, vreau doar sa stiu. Vreau doar sa stiu ! De parca celor care nu invata li se intampla ceva. Nu mai cresc ? Stiu eu ca nu patesc nimic, nu sunt transformati in magari cum zice tata.
   -Of doamne si fata asta a mea ! spuse mama si continua in bucatarie treaba inceputa. Mereu e ca un clopotel care te trezeste din toate si tulbura totul cu tumultul ei. Nu are stare!
   -Mami eu vreau sa stiu totul, dar nu vreau sa invat.
   -Daca nu inveti, nu o sa sti si gata spuse mama. Cum altfel ai vrea dumneata, domnisoara. Si sa nu te mai aud ca spui prostioare.
   -O sa visez la noapte, dimineata voi sti totul. Stia fetita ca vise maiestre o purtau spre lumi miraculoase, de poveste, ,cu puteri magice ce faureau ceea ce atat de diferit de lumea reala imagina a doua zi mintea fetitei.
  Si sa te tii, cate povestea ea oricui o asculta, in special lui bunii. De parca avea un dar si o putere,de aceea in acea seara se culca cu gandul la invatat, la numarat, mai departe de numarul degetelelor......
  - Doamne ce fapturi mititele zise fetita ! Cati sunteti ?
  -Suntem multi si suntem pitici fermecati, acesta este satul nostru si ai venit la noi pentru ca ti-am ascultat dorinta si te vom invata sa numeri.
  -Numar dar numai pana la zece si ma si incurc uneori. Acum vreau sa trec de zece si sa numar toti iepurasii din cartea mea. Dar nu pot de parca trebuie sa sar peste un gard inalt, parca unsprezece trebuie sa vina apoi, ca mama spune mereu ca atatea mere curata pentru placinta ei.
  -Esti tare, tare nazdravana si uite cantecelul tau si o sa numeri din ce in ce mai bine. Canta cu noi!
        Am curatat 11 mere ca sa fac o placinta
       Douasprezece ciuperci am in cos
       Sunt treisprezece flori...pentru mama
       Paisprezece lebede vezi pe lac
       Cinsprezece rate ....mac,mac
       Broscute pe mal,saisprezece
       Ce de brotaci!
       Saptesprezece pasi fac pe carare
       Numar optsprezece copaci
      Ajung la nouasprezece imediat
       Douazeci vine iute, iute
      -Vezi ca am terminat! spusera in cor piticii si asa numarand florile,copacii si chiar pasii si poti sa canti numarand,o sa inveti mai cu avant si nu ti seva parea greu deloc.
     Cu mirare fetita numara pasii, florile si era tare vesela....
    -Albastrica, trezeste-te somnoroaso spuse mami. Ai dormit bine puiule? intreba mami.
    -Mami stiu sa numar si pot sa-ti dovedesc..11,12....20.
  Doamne ce copil mai am si eu, spuse mama. Auzi sa stie asa dintr-o data. Probabil ca stia, dar ne-a pacalit pe toti ca sa o mai invatam. Probabil a prins din zbor, ca tare isteata mai e !

Albastrica si furnicile

   Ca unii copii nu exista, isi spun cei mari cand au o fetita ca Albastrica . Asa crezusera si parintii fetitei cand aflara ca fetita facuse boacana, ce le umpluse casa de furnici.
  -Cred ca tu esti regina furnicilor ! Te rog sa ma ajuti un pic! Am varsat orezul si grisul in dulap incercand sa gasesc bomboanele. Si tot nu le-am gasit. Acum e o dezordine si daca se intoarce mama si vede sigur ma va pedepsi. Si nu mi-e usor si nu pot sa aleg eu orezul de gris si sa-l pun inapoi in pungi, spuse Albastrica. Voi sunteti mici si o sa reusiti !
   Albastrica ruga furnicile sa o ajute si le puse cu grija intr-o cutie, sa stranga ele ce facuse ea si asta cat mai repede, ca de venea mama, era vai si amar.
    Le puse cu grija in dulap si inchise usa bucatariei si ea iesi afara. A uitat de ele in curand jucandu-se si ...
  -Vai de capul meu! auzi Albastrica, pe mami, cand veni acasa si intra in bucatarie ca sa puna masa. Vai si amar ! Albastrico vino in casa si spala-te pe maini.
   O cunostea pe mami si stia ca isi va da seama si cand o vazu curatand dulapul, fetita inlemni in usa. Nu va putea sa spuna adevarul desi ar fi vrut.
   Furnicile chemasera multe alte surate si carau cum puteau boabe de orez si ce mai gasisera prin dulap. Lasasera dare albe pe podeaua bucatariei iar in dulap...era o dezordine.
  -Mami cred ca le-a fost foarte foame sau au multi pui de hranit si nu au gasit mancare in alta parte spuse fetita zambind, asa e, sigur de asta au venit la noi in bucatarie.
  -Lasa tu puii de furnica si furnicile mari si ajuta-ma putin. Auzi furnici, in dulapul si bucataria mea!?
  Albastrica tacea de parca nu stia nimic si era ca un ingeras. Nu va spune nimic, nimanui de frica sa nu fie pedepsita. Stia ca ar fi iertat-o dar daca nu-i daduse bomboanele nici ea nu va spune.
  Poate mi-a spus mie si eu v-am istorisit povestea asa cum am auzit-o. Mai mult Albastrica mi-a spus ca nu de mami i-a fost cel mai teama ci de regina furnicilor.
  Acum au trecut anii si Albastrica zambea si i s-a luminat fata ca de aduceri aminte ce fac sa ne umple sufletul si sa nu uitam ca am fost odata copii.

Fluturele

     Era atat de frumos in gradina si bunii ii pusese o patura la umbra ciresului si cand fetita se uita la minunile din pom, la bogatia aceea de fructe ii lasa gura apa. Totusi fetita era mult mai atrasa de ceva si se uita tot timpul dupa fluturii de toate culorile care se asezau pe cate o floare si apoi pe o frunza si zburau mai departe in lumina puternica a soarelui,de nu putea sa-i mai urmareasca.
   -Vad ca tot iti plac fluturii si te uiti la ei, au ceva frumos si fragil in acelasi timp si te intrebi daca poposind ei pe o floare, aceasta sau fluturele e mai frumos.
   -Bunii, ai spus tu singura si sa nu spui acum ca nu, ca fiecare e frumos in felul lui, sa nu caut sa compar. Pe mine de ce nu ma lasi sa spun ceva despre cineva ! Nu e acelasi lucru ?
  -Ba da si o sa vezi ca ma las si eu cateodata furata de frumosii astia si vorbesc doar asa..Stai sa-ti spun povestea si ai sa vezi singura.
   Uneori cel fragil uita ca libertatea de a-ti arata asa tuturor frumusetea nu e un motiv de a uita ca exista unii carora nu le pasa cum arati si libertatea de a arata asta, poate fi scump platita.
  -Ce tot spui bunii, ca nu te mai inteleg deloc?
  -Lasa tu puiule asta, m-a luat asa gandul si m-a purtat si am spus cu voce tare, lasa asta, uite povestea despre un fluture.
   Zbura si se lasa pe cate o floare vrand intai de toate sa vada care e mai frumos, el sau floarea.
  -Sunt frumos ca nimeni altul  !striga fluturele si colinda pe camp ca o splendoare ce era si trebuie sa recunoastem ca era cum zicea el, frumos.
  -Frumos, cel mai frumos sau nemaintalnit de frumos ! se trezi Albastrica din visare. Cum sunt eu cand ma imbrac cu rochia albastra si imi pui tu funtite in par ? Sau ai uitat ca spui ca sunt frumusica foc.
  -Sa zicem ca nemaintalnit de frumos si gata ! spuse bunica parca vrand sa opreasca povestea, sa zicem....
  Si toate gazele auzeau cum se lauda, cum canta si il vazura cum zboara haihui de colo, colo.
  -Poate ca si eu sunt tot o floare gandi fluturasul cu aripile intinse pe o boare de vant, o floare minunata care are aripi. Uita de tot si in primul rand ca pentru unii frumusetea nu inseamna nimic.
O pasare plecata dupa hrana penru puii golasi, abia iesiti din ou, prinse fluturele din zbor si bucuroasa il duse la cuibul ei, fericita ca gasise ceva cu care sa astampere macar foamea unui pui. Pleca apoi pentru ca ii cuib avea patru si ea era o mama buna.
    -Bunico dar eu vroiam ca fluturele sa nu fie mancat, sa il lasi sa zboare sau macar sa spui ca nu sti ce a patit, zise trista fetita. Acum nu mai e o poveste care imi place, puteai sa zici ca era printul fluturilor si traia vesnic.ce zici ? il lasi sa traiasca data viitoare cand mi-o spui ?
  Totul era frumos atunci si fetita parca nu vroia sa auda ceva sa o intristeze. De parca ar fi stiut ca ceea ce traim in copilarie nu se mai intoarce si ferice de bunica Albastricii care stiuse sa pastreze intr-un coltisor de suflet o aducere aminte, o clipa de copilarie si sa istoriseasca o poveste.

Tara dincolo de nori

    Pornise vantul sa bata atat de napraznic si norii negrii care stapanisera cerul fugeau manati de puterea lui si dupa rapaiala ce urma, fetita crezu ca se prabuseste totul. Era tare rau afara si daca incercai sa vezi pe geam tresareai imediat cum limbi de foc luminau dintr-o data cerul si un zgomot asurzitor se auzea apoi.
  - E furtuna acum si va ploua si maine dar se vor linisti norii si nu vor mai fi atat de maniosi. Se cearta intre ei si de asta e urgia asta ! glumi mama ca sa-i explice fetitei ce se intampla. O sa se impace ei, ai sa vezi, nu stau suparati mult timp.
  -Dar de ce se cearta mami ? nu ai spus tu ca cearta nu rezolva nimic si pana nu spun clar si raspicat ce fac si de ce au gresit, nu se termina. Ei tipa, nu vorbesc !
  -De asta exista expresia "tuna si fulgera" si eu nu vreau ca oamenii sa tune si sa fulgere ci sa vorbeasca.
  -Tu imediat sa te pregatesti de culcare ca vei adormi aici si ai inceput sa cresti si nu te mai pot lua in brate.
  -Ba sa ma iei mami ca sunt puiul tau si vreau sa ma duci asa la culcare si sa citesti o poveste.
   -In seara asta nu iti citesc ca esti aproape adormita si cazi din picioare !
   Fetita se duse la culcare cam fara tragere de inima si mami o pupa pe frunte ca de noapte buna si spuse ea rugaciunea in locul micutei care adormise.
   -De ce va tot certati si iar va certati si faceti atat de mult zgomot railor ! striga fetita la norii furiosi care nu se oprira nici atunci. Liniste!! Sa nu va mai aud, striga cu lacrimi in ochi fetita.
   -Ce faci aici si de ce ai venit la noi micuto, de ce strigi la noi ?
   -Ca sa ma auziti si sa taceti odata ca nimeni nu poate sa doarma din cauza voastra, railor, se aude o asa zarva. De ce nu va mai intelegeti intre voi ? Voi nu stiti sa vorbiti cu calm asa ca mami si ca
bunii ?
De abia atunci vazu Albastrica ca era intr-o sala mare si norii erau asezati in jilturi de aur si ...totul era minunat, traiau intr-un palat de clestar si luminat de raze stravezii.
   Se freca la ochi, poate visa, ca prea ii era somn.
  -Acum imi spuneti de ce va certati voi si nu puteti sa va linistiti. De ce  ? intreba copila.Totul se poate rezolva cu calm, zise ea vorba lui mami,calm, bucurandu-se ca nu o uitase.
  Vezi si tu scaunele pe care stam ? Zefir a cerut scaunul mai mare, cand mie mi se cuvine, auzi Albastrica un glas puternic, mie si nu alcuiva ca sunt mai puternic. Eu sunt Norosul si de aceea il vreau.
 - Pai stiu si eu ce sa zic ? Cand pleci sa colinzi prin lume, cine sta pe el ?
  -Sa nu stea nimeni, absolut nimeni nu are acest drept.
  -Vezi ca daca nu ai fi atat de egoist s-ar rezolva totul. Lasa-l si pe el,apoi va sta pe altul si asa mai departe. E foarte usor!
  Uite ca si eu vreau un scaun sa stau cu voi si apoi trebuie sa plec acasa ca daca nu ma gaseste mama in pat...
  E minunat si e atat de frumos! Va multumesc ca nu va mai certati!
  Furtuna trecu la fel cum incepuse sau poate fetita facuse ceea ce visase. Eu nu voi sti niciodata ! Cand apar furtunile e bine ca un pui de om sa intrebe nevinovat : "De ce va certati ?" si poate toate furtunile oamenilor mari s-ar potoli ca prin farmec. .

Sirenele

  - Am obosit ochii de atata citit, draga mea si ma dor acum. Esti mare si o sa dormi in seara asta fara a-ti citi povestea urmatoare din carte. Se poate, sa o sti ca vad ca e cea cu sirenele fermecate si te las sa te uiti la poze. Apoi sa te culci !
   Si bunii ii ura noapte buna si pleca. Fetitei ii placeau povestile ca nimanui altcuiva si s-ar fi bucurat sa auda pe bunii, cu vocea ei care te facea sa adormi. Se uita pe poze la fetele sirene....deodata ii paru ca ii zambesc si apoi ii fac cu mana.
   Albastrica le facu si ea si apoi alerga spre ele prin nisipul fin. Acolo langa apa, pe o stanca stateau trei fete atat de frumoase ca nu mai vazuse fetita altele ca ele.
  Cand se apropie de mal vazu ca aveau cozi de peste in loc de picioare. Parul il aveau lung si aveau tot felul de podoabe care i-ar fi placut si fetitei.
 - Vino cu noi si o sa-ti dam si tie ceva sa pui in par, zise una din ele ! Sa iti aratam ce comoara avem in ocean.
  -Cum am sa pot sa inot eu cu voi si prin ocean sa respir ca un peste , sunt o fetita nu vedeti !!?
  -Poti daca vrei, ai sa vezi ca poti, zisera ele toate deodata, poti !
   -Daca ziceti voi !
   Fetita vazu cu uimire ca are si ea coada de sirena si intra dupa ele in apa si vazu ca nu se mai temea de loc ca altadata. Mai mult stia sa inoate si inca bine.
   Sirenele se indreptara spre o corabie scufundata si ii aratara un cufar.
  -Poti sa iei de aici ce vrei tu si sa iti pui la gat sau in par ca noi.
   Albastrica lua o agrafa minunata cum nu mai vazuse si si-o puse in par.
  -Esti tare frumoasa cu ea ! spusera sirenele..........
   Dimineata fetita se trezi cu parul cam ud si cauta cu mana sa vada daca mai are in par agrafa data de sirene. Era acolo si fetitei ii placu mai mult acum ca vedea ce bine ii sta.
  -De unde ai agrafa asta Albastrico ? intreba mama ingrijorata, vazand ca e din aur si are si o piatra scumpa pe ea. De unde o ai ?
  -De la sirenele din cartea de povesti mami si sa sti ca mi-au daruit-o nu am luat-o eu singura.
  -Auzi ce spui, de la sirene ? Cum ai vazut tu sirene pe aici sau in alta parte ?
  In poveste se poate ca e totul neasemuit, dar aici!
   Mami se gandi ca poate bunii  ii daduse agrafa fetitei ei, apoi uita de agrafa, ca nici fetita nu o punea in par.
  Am gasit-o eu intr-un sertar si m-am gandit sa va spun si voua povestea ca daca am deschis sertarul acesta numit aduceri aminte.........
    Trebuie sa stiti ca micutilor li se daruieste uneori cate ceva si noi credem ca au luat ei. Ceea ce nu vedem noi ei vad si traiesc din tot sufletelul lor curat si inca o data va spun ca minunile noastre de copii sunt lumina din viata si rostul fiecarui pe pamant.

O fetita speciala

Albastrica vazu in vecini o fetita diferita si nu intelegea si nu gasea explicatia acestui lucru. Nu intelegea si pace!
   Fetita acea nu putea sa mearga si statea intr-un carucior cu roti care era impins fie de mama fetitei, fie de fratele ei. Avea tot ce-i trebuie sa mearga dar nu putea si era o fetita frumoasa. Nu putea sa stea in picioare, sa mearga si nici un pas nu reusea sa faca.
   Albastrica nu o intrebase pe fetita, pana atunci de ce nu face ca ea de toate. Si cand se duse si ii puse aceasta intrebare aceasta nu-i raspunse. Oare o fi suparata pe ea? gandi Albastrica. Nu avea de ce sa se supere, ea nu-i facuse nimic.
   Ar fi aflat imediat ce se intampla daca ar fi intrebat-o pe mami sau pe bunii. Dar ea vroia ca ea sa afle singura,  lua chiar si o carte dar si acolo vazu numai copii alergand si jucandu-se.
  -Blaky vino la mine, chema ea catelul si spune-mi tu daca sti de ce fetita aia nu merge.Tu esti destept si prietenul cel mai bun si nu o sa spui nimanui ca eu nu stiu.
  Blaky latra de doua ori.
 -Adica nu sti nici tu, nu ti-a spus atunci fetita cand te-a luat in brate si ai latrat la mine sa nu te iau de la ea.
 -Ham ! spuse Blaky in semn ca daca se poate o ajuta si porni dupa Albastrica dand din coada. Erau prieteni buni si erau nedespartiti.
  Albastrica se gandi ca atunci cand va creste va invata ea mai mult si va face ea bine pe micuta ei prietena. Pana atunci....Si fetita uita si canta un cantecel vesel.