Ca unii copii nu exista, isi spun cei mari cand au o fetita
ca Albastrica . Asa crezusera si parintii fetitei cand aflara ca
fetita facuse boacana, ce le umpluse casa de furnici.
-Cred ca tu esti regina furnicilor ! Te rog sa ma ajuti un pic! Am varsat orezul si grisul in dulap incercand sa gasesc bomboanele. Si tot nu le-am gasit. Acum e o dezordine si daca se intoarce mama si vede sigur ma va pedepsi. Si nu mi-e usor si nu pot sa aleg eu orezul de gris si sa-l pun inapoi in pungi, spuse Albastrica. Voi sunteti mici si o sa reusiti !
Albastrica ruga furnicile sa o ajute si le puse cu grija intr-o cutie, sa stranga ele ce facuse ea si asta cat mai repede, ca de venea mama, era vai si amar.
Le puse cu grija in dulap si inchise usa bucatariei si ea iesi afara. A uitat de ele in curand jucandu-se si ...
-Vai de capul meu! auzi Albastrica, pe mami, cand veni acasa si intra in bucatarie ca sa puna masa. Vai si amar ! Albastrico vino in casa si spala-te pe maini.
O cunostea pe mami si stia ca isi va da seama si cand o vazu curatand dulapul, fetita inlemni in usa. Nu va putea sa spuna adevarul desi ar fi vrut.
Furnicile chemasera multe alte surate si carau cum puteau boabe de orez si ce mai gasisera prin dulap. Lasasera dare albe pe podeaua bucatariei iar in dulap...era o dezordine.
-Mami cred ca le-a fost foarte foame sau au multi pui de hranit si nu au gasit mancare in alta parte spuse fetita zambind, asa e, sigur de asta au venit la noi in bucatarie.
-Lasa tu puii de furnica si furnicile mari si ajuta-ma putin. Auzi furnici, in dulapul si bucataria mea!?
Albastrica tacea de parca nu stia nimic si era ca un ingeras. Nu va spune nimic, nimanui de frica sa nu fie pedepsita. Stia ca ar fi iertat-o dar daca nu-i daduse bomboanele nici ea nu va spune.
Poate mi-a spus mie si eu v-am istorisit povestea asa cum am auzit-o. Mai mult Albastrica mi-a spus ca nu de mami i-a fost cel mai teama ci de regina furnicilor.
Acum au trecut anii si Albastrica zambea si i s-a luminat fata ca de aduceri aminte ce fac sa ne umple sufletul si sa nu uitam ca am fost odata copii.
-Cred ca tu esti regina furnicilor ! Te rog sa ma ajuti un pic! Am varsat orezul si grisul in dulap incercand sa gasesc bomboanele. Si tot nu le-am gasit. Acum e o dezordine si daca se intoarce mama si vede sigur ma va pedepsi. Si nu mi-e usor si nu pot sa aleg eu orezul de gris si sa-l pun inapoi in pungi, spuse Albastrica. Voi sunteti mici si o sa reusiti !
Albastrica ruga furnicile sa o ajute si le puse cu grija intr-o cutie, sa stranga ele ce facuse ea si asta cat mai repede, ca de venea mama, era vai si amar.
Le puse cu grija in dulap si inchise usa bucatariei si ea iesi afara. A uitat de ele in curand jucandu-se si ...
-Vai de capul meu! auzi Albastrica, pe mami, cand veni acasa si intra in bucatarie ca sa puna masa. Vai si amar ! Albastrico vino in casa si spala-te pe maini.
O cunostea pe mami si stia ca isi va da seama si cand o vazu curatand dulapul, fetita inlemni in usa. Nu va putea sa spuna adevarul desi ar fi vrut.
Furnicile chemasera multe alte surate si carau cum puteau boabe de orez si ce mai gasisera prin dulap. Lasasera dare albe pe podeaua bucatariei iar in dulap...era o dezordine.
-Mami cred ca le-a fost foarte foame sau au multi pui de hranit si nu au gasit mancare in alta parte spuse fetita zambind, asa e, sigur de asta au venit la noi in bucatarie.
-Lasa tu puii de furnica si furnicile mari si ajuta-ma putin. Auzi furnici, in dulapul si bucataria mea!?
Albastrica tacea de parca nu stia nimic si era ca un ingeras. Nu va spune nimic, nimanui de frica sa nu fie pedepsita. Stia ca ar fi iertat-o dar daca nu-i daduse bomboanele nici ea nu va spune.
Poate mi-a spus mie si eu v-am istorisit povestea asa cum am auzit-o. Mai mult Albastrica mi-a spus ca nu de mami i-a fost cel mai teama ci de regina furnicilor.
Acum au trecut anii si Albastrica zambea si i s-a luminat fata ca de aduceri aminte ce fac sa ne umple sufletul si sa nu uitam ca am fost odata copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu