Feciorul imparatului dormea de ceva timp in padurea racoroasa, ziua trecu repede, lasand locul inserarii si noaptea isi asternea cu repeziciune valul peste toti deopotriva, ca vietatile pamantului, oricare ar fi ele sa-si gaseasca odihna.
Grasutul nostru dormea de prea mult timp, sforaind si visand la traiul imbelsugat de care avusese parte. Nici nu realiza ca somnul acesta fara munca e boala curata. Cum sa dormi intruna ca si cand ai zacea de ceva, va intrebati voi cu siguranta ? Pai asa se obisnuise, nu facuse nimic niciodata, nu incercase macar si i se parea firesc sa stea ca si cum asa era rostul lui.
Numai ca nu se intampla in viata sa faci numai ce vrei si de aceea si el va primi cat de curand o lectie de viata, intamplare pe care v-o istorisesc imediat.
Fiind toata ziua extrem de cald, cum se inoptase incepu sa ploua, dar ploaie din acelea ce te racoresc si fac bine pamantului infierbantat vara de soarele dogoritor.
Grasutul nostru se trezi imediat udat de picurii de ploaie si nu-si veni sa creada ochilor ca e in padure si ud pana la piele. Nu vedea in fata lui decat copaci si trebui sa se ghemuiasca asa ud fara a avea cum sa se apere de ploaie, cu gandul ca se va opri cumva.
Vedea el bine ca nu facuse nimic bine, era ud, degeaba pusese sacul peste el, il udase pana la piele. Era racoare si acum asta ii mai trebuia, sa se imbolnaveasca. Ii era atat de foame, ii chioraiau matele de nemancat.
Plangea mai amarnic ca ploaia ce-l impresura cu rafalele ei. Se desteptase si se vazuse asa cum era. Acum se trezise cu adevarat si se gandea la ce isi facuse singur. De parca corpul lui ii fusese dusman si il nenorocise. Grasimea ce ii era peste tot si enormitatea corpului ii ingreuna orice miscare.
Si eram frumos candva se gandi el, acum nimeni nu se va mai uita la mine, vre-o fata obisnuita macar, sa nu mai vorbesc de printese, ca doar nu o fi oarba sa nu ma vada cum arat. Asa se chinuia tanarul nostru si ar fi dat orice sa nu fi plecat imparatul la razboi si sa-l lase pe el in locul lui.
Trebuia sa-mi dau seama ca daca nu fac nimic si stau degeaba o sa ma imbolnavesc mai gandea el oftand.
Daca urma si o receala de la starea in care se afla, asta ii mai trebuia. Macar de data asta poate vin sa ma caute si i se parea ca aude vocile celor care il strigau. Nu era decat zgomotul si forfota noptii, rapaitul ploii si gandurile lui, degeaba spera ca il cauta.
Parintii lui Butoias se gandira ca s-a dus inapoi acasa, urmau si ei sa se duca la palat a doua zi sa vada daca e acolo, apoi sa-l caute. Noaptea nu ar fi gasit pe nimeni, de data asta ud si nemancat ii fusese de ajuns. Primise o lectie s-o tina minte toata viata lui.
Noaptea trecu foarte greu, feciorul nostru suferise si se gnadise in acea noapte cat pentru zece vieti.
Cu infrigurare asteptase dimineata si cu mare greutate se urni din loc, de intepenit si lesinat de foame ce era. Se gandea sa ajunga mai repede la parintii lui Butoias si sa manance ceva.
Cu chiu cu vai ajunse la casa lor, dar pe ei iai de unde nu-i ca stiau ei ce sa-i faca, sa-l invete minte. Se sculasera dis de dimineata ca sa-i lase impresia ca l-au cautat prin ploaie tot timpul.
Intr-un tarziu se intoarsera si ei uzi pana la piele, spunandu-i ca l-au cautat toata noaptea si de asta nu au avut timp sa mearga sa cumpere ceva de mancare sau sa scoata ei cartofi si morcovi din gradina.
Flacaul nostru isi ceru iertare si pleca el la gradina dupa legume. Reusi sa umple un sac de cartofi si unul de morcovi si acum se intorcea vesel cu sacii, gandindu-se ca in sfarsit va manca.
Se sperie cand vazu lume multa si se gandi ca imparatul venise sa-l pedepseasca si mai rau, ca tare ar fi meritat. O vazu si pe mama lui si lasand si sacii si nemaigandindu-se la pedeapsa ce credea el ca urmau sa i-o dea, fugi, ma rog, se grabi cat putea sa ajunga mai repede.
Imparatul vazandu-si baiatul cu cei doi saci isi spuse in sinea lui ca e timpul sa-l ia acasa, ca si-a invatat lectia. Multumi oamenilor nostri si ii rasplati cu daruri imparatesti.
Stia cu siguranta ca acum e pe calea cea buna.
Ce s-a mai intamplat la palat, vom afla maine seara, ca in lumea basmelor se intampla mereu cate ceva ce merita povestit.
Nu e asa copiii mei dragi ?
Noapte buna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu