Blaky, catelul alintat si foarte jucaus nu s-a gandit mult cand a vrut sa plece in calatorie. A sarit in masina si gata a plecat. De multe calatorise cu autobuzul el si prietenul lui nedespartit, de multe ori mersesera ei prin parc si acum il vazuse pe baietel plecand singur.
Oare de ce nu ma ia cu el, gandi suparat si gata planul. Va pleca si el si sigur il va gasi. Ca doar cunostea drumul si era caine descurcaret. O sa se descurce el ! Isi va gasi prietenul si se vor juca ca altadata.
Un singur lucru nu stia Blaky si nu auzise in viata lui de scoala. Baiatul incepuse scoala si acum nu mai putea sa-l ia si pe el. La scoala cainii nu sunt primiti. Poate la scoala cainilor dar nu auzise sa existe asa ceva.
Blaky se uita in toate partile. Din instinct stia ca trebuie sa se fereasca de unii oameni. El era un caine frumos si destept, uneori oamenii il admirau si auzise ca valora ceva.
Ce sa valorez, se intrebase si stia ca sufletul lui de caine ii apartinea baietelului, cel mai cuminte si istet copil, sufletul cald al baiatului si grija lui ii erau intiparite in minte.
Stia ca exista o legatura cum nu se poate descrie si prietenia lor era nemasurata. Vio si Blaky se jucau impreuna, se plimbau impreuna, mancau si toate le aveau in comun.
Cu nemasurata dragoste Blaky se uita la prietenul lui baiatul.
Cu bucurie il intampina in poarta casei, dadea din coada si ii sarea in brate. Omul si cainele, amandoi stiau ca nimeni nu ii putea desparti. Ochii lui Blaky se luminau imediat si amadoi stiau. Tineau unul la altul.
Acum Blaky era singur, trebuia sa astepte intoarcerea prietenului lui. Stia ca altfel nu se poate dar totusi nerabdarea asta dintr-o data si nu mai reusi sa se stapaneasca. Se urca in masina nevazut de nimeni.
Iar minti? Esti ...Adevarul este altul.
RăspundețiȘtergere